Îmi cer scuze că nu voi continua Pamfletul început, dar fiți siguri că-l voi termina, pentru că zilnic acel Divin șerpișor îmi oferă o continuare stufoasă.
Dar să revenim la subiectul ales.
Când citim Procesul de conștiință, unii îl pot înțelege, făcându-și astfel de procese interioare, alții îl vor crede o prostie, alții nici nu știu ce înseamnă, fiecare cu mentalitatea lui, nu-i condamn, este alegerea lor, cu toate că este necesar din când în când.
Știți cum este:
O palmă primită, doare pe moment, un suflet rănit, doare permanent…
Dacă am înțelege acest aspect, ne-am face mai des acest proces.
Dar, din păcate, nu toți gândim la fel. Cei care își fac procese de conștiință, încearcă să se schimbe în mai bine, fără să le-o ceară cineva, cei care nu le fac, continuă în a da palme, sigur palmele nu sunt toate la fel, le mai schimbă înfățișarea, că sunt șireți, ce nu-și schimbă este gândirea și comportarea față de cei din jurul lor, pentru că îți poți da seama de un om când n-are procese de conștiință, nu știe să folosească anumite cuvinte, anumite gesturi, de exemplu, un simplu mulțumesc, scuze, dar îți cer, în schimb, dacă observi și încerci să-i mai amintești o anumită comportare, neadecvată-ntr-un colectiv, îți impune tot ție să folosești: iartă-mă, nu mai greșesc. Cică, să te accept, reprimesc etc. Să mă și cumințesc, cu toate că mereu amintesc, eu nu pot fi cuminte… O dată ce plec de undeva, sau îmi văd de drum, ocolind pe cineva, eu nu mă mai întorc, fiind a doua oară când greșesc, crezând în omenie și prietenie!
Cum ”frate”, tu care dai palme la fiecare cuvânt, arătând tuturor că ești cu credința religioasă, la zi, fiind ”practicant”, adică mergi la biserică, te comporți ca unul care n-ar fi, altul tot atât de ”practicant”, ignorând efectiv, colectivul-n care este, arătând dispreț și desconsiderându-i pe cei din jur, nu știe ce-i un simplu mulțumesc, care nu costă nimic, fiind un gest normal, voi vă simțiți jigniți când vi se spune: Religia este un crez personal, nu o haină pe care o purtăm pentru a ne ascunde adevăratul eu interior, te acuză ulterior de discriminare, simțindu-se, tot ei jigniți.
Mai bine de cei care nu știu ce înseamnă, ei trăiesc plutind prin viață, cum bate vântul, nu deranjează, au lumea lor, te mai împiedici de ei câteodată, dar înțelegându-i îi lași în treaba lor, ocolindu-i.
Astea fiind spuse/scrise, să ajung unde doream.
Eu sunt în fața unui astfel proces de conștiință, ca fraiera mi le fac mai des, așa-s eu considerată necredincioasă. Dar, ca tot omul adevărat, sunt, dar nu-mi afișez credința, nu o folosesc ca artă în a-mi arăta bunătatea și smerenia, celor din jur și mai ales ceea ce nu sunt, eu nu sunt perfectă, recunosc și-am recunoscut-o mereu, ori de câte ori a fost nevoie, nu există perfecțiune, eu de ce m-aș considera perfectă? S-ar simți de la prima privire mai atentă, pentru că fiind conștientă că pot greși, fiind o fire spontană care spune/scrie ce gândește, nu mă ascund după deget, cum fac alții, pot greși, dar mereu îmi cer scuze, problema este și cu acest cuvânt, el nu este echivalentul lui iartă-mă? Și ca prostul îl folosesc cam des.
Hai să vedem, cum o fi și cu această dilemă.
Dex: Scuze; A cere scuze, a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica.
Dex: Iartă-mă! Niciun rezultat pentru iartă-mă.
Să mergem mai departe…
Am tot căutat, nu mai e cazul să postez tot ce am citit și am găsit, printre atâtea altele, singurul cui îi pot rosti această cerință: Doamne, iartă-mă! Eu știam acest lucru, chiar dacă sunt considerată necredincioasă, dar, cum ”pisicii” mei, scuze de expresie, ”credincioșii”, din ”comunitatea” mea, n-o știu și-mi cer mie s-o fac?
Cum pot fi acuzată că vreau să scot în relief o banală, ajunsă un mare efect de domino, neconcordanță cu buna cuviință și conviețuire-n societate, sau pe internet, a unor foarte ”credincioși”, sunt acuzată de discriminare religioasă de ”enoriași”? Asta-i întrebarea căruia nu-i găsesc răspunsul oricât mi-aș face toată ziua procese de conștiință…
Și când te gândești, pe deasupra, mă mai și acuz că n-am spus un NU categoric, la timpul potrivit! Nu e bine să lași omul să se înece în propria lui mocirlă și să-ți vezi de drum?
Acum, scuze, că mi-a venit să-mi fac proces de conștiință.
Am impresia că trebuie să mă specializez în pamflete, am atâtea subiecte, de pot scoate o carte. Ce, romantism, voie bună, ajutor la nevoie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu