Nu trebuie să ne dorim să fim o copie frumos șlefuită a celor din jur, autenticitatea înseamnă să te prezinți sincer, dezordonat și real, nu trebuie să fii cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept, fii original. Cei care își doresc aceste lucruri sunt goi pe interior, din păcate.
Eu am de toate-n mine, verticalitate, demnitate, modestie și orgoliu, chiar și respingeri pentru cei care vor să pară ce nu sunt, dar cel mai mult am respect pentru fiecare, indiferent de temperament, chiar dacă de multe ori folosesc duritatea în vorbe, în sinea mea zâmbesc și mă amuz de reacțiile celor care sunt goi pe interior și le cade masca de om pe un soclu pus.
Dacă ajung printre ”reptile” , de cele mai multe ori otrăvitoare, nu fac compromisuri, chiar de mă cred naivă sau par că le fac jocul, crezând că-n negrul hău mă va împinge, mereu demnitatea va învinge, pentru că știu și recunosc că nu sunt perfectă.














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu