Să nu mă minți!

Te rog să nu mă minți,

Atât îți cer!

Știu, adevărul, uneori, mai doare.

Minciuna, însă, doare și mai tare

Și nu mai vreau

Și nu mai pot să sper…

Ai grijă, dragul meu, să nu mă minți,

E unica favoare ce ți-o cer.

Tu fă ce vrei…

Eu am să mă supun voinței tale,

De vei pleca, nu îți voi sta în cale,

Nici n-am să-ncerc să te opresc.

La ce folos? E nefiresc!

Ce rost ar mai avea a mă opune?

Nu!…

De-ai să-ți dorești să pleci, mă voi supune,

Dacă rămâi…rămâi c-așa vrei tu…

Ai grijă, dragul meu, te rog…

De-ți las fereastra inimii deschisă,

Nu jefui comoara…ca un hoț,

Nici să nu-mi ceri să fac cu ea negoț!

Ți-o dăruiesc, pe toată, numai ție….

O vrei? Nu-ți cer vreo plată! Fie!

Fă tu ce vrei cu ea! E-a ta de-acu!…

Dar nu uita ce te-am rugat:

Să nu mă minți!

Căci, de-o vei face, nu sunt rugăminți,

Nici lacrime ce te-ar putea spăla,

Nici rugăciuni la zecile de sfinți!…

N-ar ajuta…

De-ai să mă minți, eu nu te voi ierta!