Ridică-te!

Tu, Suflete, de ce te plângi? Te doare?

Nu mai găsești un leac să te aline?

Dar în genunchi când m-am rugat, de tine,

Să nu mă chinuiești, ții minte oare?

La mine cauți astăzi alinare?

Mai știi când imploram printre suspine,

(Iar tu zâmbeai, mi-aduc aminte bine!)

Să mă ferești de-a dragostei vâltoare?

Dar m-ai târât ca un nebun!.. O fiară!..

Și m-ai luat în lanțuri prizonieră

Iar inima mi-ai dat-o pe-o himeră!…

Pe tine, n-ai crezut c-o să te doară?

În focul ce ardea cu vâlvătaie

M-ai aruncat cu capul înainte,

Fără s-asculți la ruga mea fierbinte,

Fără să-mi vezi genunchii cum se-ndoaie…

Dar ai căzut! Fiind legat de mine,

Același foc ne-a ars pe fiecare…

Nu-mi cere, mie, astăzi, îndurare!

Nu-mi cere, mie, leac să te aline!

Ridică-te! Știu bine că se poate,

De nu poți merge, te târăști… nu-mi pasă!

Cândva…cumva…tot vom ajunge-acasă.

Păstrează-ți stropul tău de demnitate!