Tu nu ești doar un suflet rătăcit
Ce-a dispărut în negurile nopții
Pe-același drum pe care a venit,
Lăsând pe prag o ultimă scrisoare,
Doar două rânduri în cuvinte seci,
Din care să-nțeleg că-ți ceri iertare,
Că vrei să uit și că ai vrea să pleci…
Nu pot decât să îți ascult dorința,
Privindu-ți urma pașilor să tac.
Dar ca să uit? Și toată suferința
S-o șterg din mine, spune-mi, cum s-o fac?
Făcând-o să se zbuciume în piept,
Cum s-o opresc?…Sau lacrima ce curge…
Cum pot să uit? Și cum să nu regret?
Când ziua ne-ncetat gândesc la tine
Și-n orice loc privirile îți simt,
Ca și cum ochii ți-ai ascuns în mine,
Cum să te uit? Și cum să mă mai mint?
Iar când răpusă de atâta jale
Plăpându-mi trup aș vrea să-mi odihnesc,
Tot peste tine dau! Mi-apari în cale
În orice vis, de simt că-nnebunesc!
N-am cum să fac să îmi astâmpăr chinul,
De când te-am cunoscut nu mai sunt Eu,
Chiar dacă pentru toți rămâi ,,Străinul”,
Tu ești stăpânul sufletului meu!
Destin, blestem sau ce-o fi fost să fie…
Ești înger, demon, simplu muritor…
Dar soarta mea puterea ți-a dat ție
De-a mă lăsa să viețui sau să mor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu