day - 00 month - 0000

Un om obișnuit

Incertitudine și nesiguranță ...

Nu cred că există vreun demnitar al acestei țări care să nu înțeleagă de unde vine marea și profunda neîncredere a cetățenilor în tot ce ține de statul român.
Dacă vrem schimbare, lor oricum le e bine așa, trebuie să avem clar în minte și să știm că prin noi și cu noi lucrurile se vor mișca.
Democrația funcționează deficitar, în unele țări seamănă cu altceva, dar e firesc la cât de atacată a fost, este și va fi; și totuși trebuie considerată unica formă de guvernământ rezonabilă pentru un om asumat, conștient de faptul că drepturile și libertățile oricând se pot pierde dacă nu sunt manifestate, uzitate și apărate.
Trecutul are rostul lui.Din el avem de învățat. Cineva spunea că dacă un popor nu are o viziune, o perspectivă al cărei fundament să fie munca, să aibă planuri de a progresa și să fie educat să gândească și critic, dar și constructiv, va scoate din tolba prăfuită trecutul și se va raporta doar la el. Nefăcând nimic semnificativ și palpabil...devii nostalgic după statul la cozi, frig, frică și întuneric. 
Poate nu vi se pare, dar suntem responsabili de tot ce se întâmplă. Aceeași responsabilitate au avut-o și cei dinaintea noastră. Se plasează de la o generație la alta o corvoadă care, într-un final, va trebui fărâmată și împrăștiată de cineva. Devine din ce în ce mai greu de dus și ne rupe bucăți din carne și din suflet. 
Pregătiți nu suntem, dar conștienți suntem?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
💖 Copyright © 2018 - Blogul Lui Nurilusa
💖 Powered by nurilusa blog ⋆⭒˚。⋆ Design by nurilusa blog ⋆⭒˚。⋆