Poeme care îți sculptează sufletul

Uneori, când nu te aștepți, se întâmplă să cauți, prin poveștile pierdute, un vers, o rimă, o lecție, o lumină, în interiorul inimii adormite, ajungi acolo fără să vrei… Sunt amintiri despre care nu vorbim, dar pe care le simțim umblând prin camera zgomotoasă a inimii, un fel de ecou al timpului trecut… Un râs ce poate inunda o cameră, un zâmbet ce-ți poate însenina trăirea, un ceai băut pe-o verandă, într-o dimineață deMartie, o supradoză de frumusețe pusă în nișa cerului din noi. O provocare personală, despre ”mine cu mine”. Cerul albastru al sufletului, fiind cel care atinge memoria, zâmbetul amintirea unei stele, râsul un sărut ce mângâie pasiunea, ceaiul dăruiește esența unui nou început în zorii dimineții.

Dacă vrei și memoria nu te lasă, le ai pe toate!