despre tot ce-mi vine-n minte
din prezent și din anii ce-au trecut
pășind pe drumul vieții-ngust zâmbind,
inocență, bucurie, vervă și iluzii,
vise încărcate, transformări inevitabile
chiar și dileme, luptând cu vechi cutume…
Atâtea sentimente
ce-mi lasă semnul lor pe frunte
creând între nou și vechi o punte
apreciind oamenii
din punct de vedre al caracterului,
al personalității,
nu, după poziții sociale sau studii obținute,
când noaptea se transformă-n zori
înțelegând al meu rost-n lume…
Un birou, un scaun, o carte, un poet fără de chip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu