N-am să-ți deschid

Atâta drag aveam de tine, Viață,

Cu sufletul deschis te-am adorat!

Dar tu, ca o amantă necinstită,

În fiecare zi m-ai înșelat.

M-ai amăgit cu primăveri și visuri,

Ce promiteai a le-mpărți la doi,

Abia de-am apucat să le descopăr

Că le-ai luat, pe toate, înapoi.

Îmi râzi la geam c-o nouă primăvară…

Ah, tu, parșivo, ce frumoasă ești!

Și ți-aș deschide dar…de data asta

N-am să te las să mă mai păcălești…

Azi mă atragi c-o nouă provocare…

Și valsul primăverii-l vom dansa…

Dar te cunosc demult, Cenușăreaso,

La miezul nopții iarăși vei pleca!

Te-am învățat, oh!…Tristă poezie…

Am înțeles și care-ți e cusurul,

Nu ai de gând să mi te dărui toată,

Doar ai să-mi lași, în urma ta, condurul…

N-am să-ți deschid, chiar dorul de m-ar frânge,

Refuz și invitația la bal!

Un trist surâs am să-ți trimit prin poștă,

Păstrează-l…drept „adio”, la final…