Și-am obosit, să mă gândesc la mâine,
Nu pot trăi cu gândul doar la primăveri
Și să privesc la cer, urlând ca un câine.
Prezentu-i lângă mine, el nu așteaptă,
Să tot amân clipele de curaj și fericire,
Fiecare trăire e unică și este minunată,
N-o voi mai întâlni nici chiar în nemurire.
M-am săturat să cerșesc destinului milă
Și să mă irosesc în tăcere, sau fără rost,
Nu vreau să mă privesc, la final, cu silă,
Și să nu pot număra trăirile, ce-au fost.
M-au obosit acele întrebări fără răspuns,
Vreau, să-mi dăruiesc mie timpul rămas,
Miracolul vieții în sufletul meu stă ascuns,
Doar lângă el eu voi face fiecare popas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu