Privindu-i ne-ntristăm fără a ști
C-a lor răcoare de multe ori 'i-un bine
Pentru dureri ce cresc făr-a se-opri.
Se-adună norii, noi îi privim cu teamă,
Dar să-i îmbrățișăm, de-am încerca,
‘n-a lor cădere, sigur n-ar face rană,
Ci doar pe altele le-ar mângâia
Și-atunci am învăța să iubim ploaia,
Și-am încerca din suflet să-i găsim
Frumosul ei ce stinge-ncet văpaia,
Iar noi sub stropii ei să ne iubim.
Se-adună nori de ploaie, nu-i urgie,
Și nu-i sfârșit de lume pe pământ,
Farmecul lor ascuns în poezie
Vă lumina iubirea, ‘i ceva sfânt.
Iar pentr-un suflet ce pare-ascuns în gânduri,
Va apărea o rază, și încet
Tot ce-a fost trist, purtat de timp și vânturi
S-o risipi, lăsând iubirea-n piept.
Se-adună nori de ploaie peste lume,
De multe ori, poate așa-i mai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu