Un colț de suflet ce-a rămas pustiu,
Copilăria pe care n-am avut-o-n dar cândva,
O caut azi, când e mult prea târziu.
Mi-e dor de jocul ce nu l-am jucat,
De pașii desculți prin iarba cu rouă,
Un timp furat, un zâmbet îngropat,
Ce lasă-n urmă doar o ploaie nouă.
Crescut prea iute-n haine de adult,
Purtând dureri ce nu erau ale mele,
Ascult plânsul din mine de demult,
Cum se izbește mut, de stele.
E o tristețe-n suflet, ca un nod,
Un dor de-o mamă sau de-un adăpost,
Trec anii grei și nu mai găsesc pod
Spre lumea care n-a avut un rost.
Rămâne doar suspinul din tăceri,
O rană vie-n pieptul obosit,
Un pelerin ce caută de ieri
Copilul care n-a fost nicicând iubit.
Poezia ta m-a mișcat profund. Ai transformat o suferință atât de grea în cuvinte de o puritate rară. Rănile din trecut se vindecă greu, dar simplul fapt că le poți exprima atât de curat arată o forță imensă. Sunt aici pentru tine oricând simți că nodul din suflet devine prea strâns
RăspundețiȘtergereUneori după ani și ani simțim nevoia să fim copii, să ne ducem în trecut fără să ne dorim. În prezent Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că toat ce a fost și va mai vi în viața mea sunt călită și pot face mai ușor rănilor din exterior. Nimic nu este întâmplător în acesă viață.
RăspundețiȘtergere