– Ești fericită?
Stau și o privesc zâmbind în prima fază, gândind în sinea mea: De ce m-o întreba, când ea e cea care-mi conduce clipele și zilele? Apoi, din respect, îi răspund, râzând:
– E primăvară, cum să nu fiu fericită, când totul începe-a înverzi și înflori? Florile una câte una încep o nouă viață, copacii încep a prinde și ei viață, încetul cu încetul făptura pământeană, oricare ar fi ea, începe a se mișca, plus că, sunt un suflet jucăuș, un etern visător de cai verzi pe pereți, orice trăire o preschimb în soare indiferent de cât de înnorată ar putea fi. Nimic nu mă împiedică să-ți savurez orice clipa, a ta, cu bune și cu rele, ești a mea. Chiar dacă unii mă cred atee, eu am o relație specială cu Divinitatea, relația mea cu Iisus Hristos, ales Al Lui Dumnezeu, este una personală, nu mă voi afișa cu ea, respect cu sinceritate protecția primită, nimeni nu o poate face-n locul meu. Sigur, această părere mă amuză, nu încerc a le schimba părerea, fiecare are dreptul de-a crede ce dorește, doar El știe adevărul, restul prin părerea lor, nu mă interesează.
– Iubirea, iubirea unde-i este locul, nu o văd în al tău răspuns? Mă întreabă viața, uimită c-am uitat-o.
– Iubirea… Iubirea-mi este trăirea și respectul pentru tot ce-mi oferi. Iubesc răsăritul și apusul unei zile, iubesc tot ce mă înconjoară, iubesc oamenii frumoși al căror suflet mă-ncântă cu a lor frumusețe, cu gândurile lor de bine, le sar în ajutor de câte ori este cazul, iubesc poezia, pictura, muzica, cu ale lor emoții ce pun în evidență alte suflete frumoase. Iubesc omul vertical, indiferent de situație, iubesc soarele, luna și strălucirea stelelor, iubesc să dăruiesc, celor care merită.
Te iubesc viață cu tot ce îmi oferi, pentru greul urcuș până-n culmile înalte, pentru soarele din priviri, pentru copilul din mine ce se bucură din orice și face glume când uneori îmi este greu, te iubesc pentru zilele trăite, trăirile oferite, emoțiile negative înfrânte, dacă nu reușeam puteau să mă oprească din mersul prin viață, nu în ultimul rând, pentru echilibrul dobândit și armonia sufletului meu ce mă înseninează.
Până i-am răspuns, nu știu cum a dispărut în ale clipelor trăiri, ce nu stau pe loc. Mai doream să-i mulțumesc pentru timpul petrecut împreună și pentru cel pe care-l mai am, încă, și pentru că mi-a fost destinată presărându-mi în suflet lumină.
Ea nu știe că nu mi-aș dori o altă viață…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu