Ajungând mereu la mal…

Cu pași rari, dar siguri, primăvara începe să ne răsfețe, își scutură din ramuri flori valsând precum balerinele, când se aștern pe pământ alene, ne-ndeamnă cu-al lor vals plăcut, la viața plină de culori, desfătări ce ni se-nchină în revărsarea clipelor, deplină, mereu, cu pas vioi prin viață.

În fața tuturor ororilor care se abat zilnic asupra lumii noastre, în dorința de-ai proteja pe cei dragi, alegerea de a lăsa bucuria să ne intre-n sufletele este un act necesar, căci, bucuria ne este șansa întoarcerii spre tot ce-i mai bun și frumos, merită să avem o astfel de atitudine.

Acum aș vrea, deși sunt o toamnă-n timp, să zbor în primăvară ca floarea de cais, să pot trăi al clipelor splendoare, iubind și primăvara viitoare purtând pe aripi fel de fel de provocări, o lume vie, cu corăbii ce ajung mereu la mal.