Ce frumoasă-i primăvara…

Curg izvoarele de pe creste, parcă-ar spune o poveste când în crângul vieții duios cântă o vioară, în sătucul fără câine, aer curat, mult ozon, parfumat, culori vii, doar omul când încerci a-i răspunde la o provocare te pocnește peste gură, când nu știe ce să răspundă, se transformă instant în animalul ce se bucură-n natură nesupravegheat.

Upss, din senin m-a lovit-n frunte, cu venin, fără de veste, prin primăvară strecurat, câinele articulat. Așa-i românul vrea doar zile cu mult soare, primăvara să se strecoare, să-i pătrundă-n toți porii, când sosesc cocorii.

Ps. Rog pe cei care au pitici prin gânduri să stea cât mai liniștiți, că-i am și eu pe-ai mei, n-aș dori să se ciocnească când se vor întâlni.