Producători de reclame
Pe afară-i cam friguț, așa că te refugiezi prin casă la un film. Stai și urmărești cu atenție firul poveștii și când acțiunea-i mai palpitantă, te trezești urmărind calupuri interminabile de reclame. Că oamenii sunt televiziuni comerciale și pe asta se finanțează, înțeleg până la un punct, ăștia care-și trimit reclamele, dacă plătesc, pot avea și imbecilități în ele. Cred că putem face de acum un clasament al celor mai cretine reclame. Dau exemplu vreo 3, pe care le-am văzut în ultimul timp. Apare o mămăiță, ce dă la padelă, într-un caiac pe parchet în apartament. Deja mi-a dat rateuri imaginația. Unei doamne astenice îi împinge cu ciocul un struț Vitamax-ul, îndemnând-o astfel să consume medicamentul minune. Deja mă gândeam, câți struți trebuie să ai prin casă, dacă ai de tratat mai multe. Îți vine prietena-n vizită și-ți ia la ochi cizmele, le fură, iar tu altruista ieși și-i strigi pe scară în spirală, că le găsește la preț bun la Deichmann. La chestia asta rămâi mut de admirație față de înțelegerea și altruismul feminin. Și uite așa, ne-au dat ăștia subiect de discuție.
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu