Ce-ar fi dacă am face schimbări pentru un timp și să ne fixăm privirea dincolo de infamia zilelor-n care totul este posibil pentru a găsi o altă lume posibilă?
Aerul va fi curățat de toate otrăvurile din temerile și patimile umane, pe străzi, mașinile vor fi zdrobite, oamenii nu vor fi conduși nici nu vor fi programați de computer, nu vor mai fi obsedați de televizor, el fiind tratat ca fierul de călcat, de mașina de spălat rufe sau vase, infracțiunea de prostie ar fi încorporată în codurile penale, politicienii vor renunța a crede că cei ce-i aleg le place doar să mănânce promisiuni pe pâine și vor lua orice problemă-n serios, ticălosul devenind un infractor trebuie încarcerat, nimeni nu va mai muri de foame, deșerturile sufletului vor fi reîmprospătate cu-o voință spre frumusețe și dreptate, vom fi imperfecți pentru că perfecțiunea va continua să fie privilegiul doar al zeilor care nu mai există…
Astfel vom putea trăi fiecare zi intens ca și cum ar fi prima la răsărit și ultima-n fiecare seară, în frumusețe și echilibru afectiv scăpând de ticăloșii ce doresc să distrugă omenirea prin orice mijloace folosite.














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu