Gândul, cuibărit în sufletul meu, unde nimeni nu-l poate descoperi, suspendat de cele mai multe ori în cer, pe care mulți îl cred singuratic, se răsfață printre stele precum o cometă ce n-are astâmpăr privind spre infinitul de oportunități, cu miros de gutuie coaptă și must, între apus și răsărit, între lumea de ieri și cea de mâine, unde jocul de-a viața m-ar împrăștia în eternitate.
Sunt undeva, între cer și pământ, cu părul albit și ochii de smarald, pierdută într-o lume ce mi se potrivește în care mă joc cu norii îmbrăcată-ntr-o cămașa cu aripi-n vânt alături de păsări ce se odinesc din când în când pe-o stâncă lângă o floare de colț frumoasă-n care timpul mai are multă răbdare între cer și pământ contemplând ploaia galbenă de frunze, când nebunia explodează-n mine.
Doar în gând visele trăiesc libere, când… nu mai știu ce-aș vrea să mi se mai întâmple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu