De fapt, te-ai păcălit pe tine,
Căci orice spui neadecvat
Ți-apasă greu pe umeri.
De-ai înflorit cu drag și spor,
Vorbe și fapte multe,
Nu ai făcut decât să-ți pui,
Lanțuri de mâini și glezne.
De ai vorbit prin vicleșug,
Cu două, șapte înțelesuri,
Rănită-i aripa de Înger,
Ce-ți stă pe umăr și tot plânge.
De ți-ai ascuns gândul parșiv,
Nutrind în față sentimente prietenoase,
Te-ai condamnat fără să știi,
La cea mai dezorientată viață.
De n-ai fost sincer și n-ai spus în față:
Ce simți, ce crezi și vezi în realitate,
Ai lingușit, mințind frumos,
Ca să obții ceva foloase.
De-ai pus în vorbe gândul bun,
Dar faptele au dovedit contrariul,
Au răsărit ghimpii sub tălpi,
Pe toate drumurile sorții.
De ai făcut furnica, armăsar
Și greierele, acvilă de munte,
Te-ai amăgit în Suflet și-n simțiri,
Știind că orice ai fi spus:
Nu ai dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu