day - 00 month - 0000

Un om obișnuit

A judeca…

Nu ar trebui să judecăm acțiunile celorlalți, pentru că nimeni nu poate cunoaște ce e în sufletul și mintea altuia. Indiferent de deciziile luate, suportă singur consecințele! Pentru sine, ceea ce face va fi întotdeauna corect și nu trebuie să-i de-a nimeni aprobare… Dacă pentru cel de lângă el, hotărârile sau acțiunile par a fi nelalocul lor, nu are o importanță prea mare, pentru că viața îi aparține!
A judeca, este cel mai ușor lucru din lume, nu necesită efort și are „priză la public”, iar în sufletul celui ce ascultă, se naște bucuria de a știi că există un altul mai plin de cusururi decât el…
Când vine vorba de a face bine, se naște o problemă! Omul devine egoist, pentru că celălalt ar putea ajunge mai bine decât el și din acest motiv, intenția îi este stopată, de fapt, singur face asta, pentru a nu-și vedea aproapele pe o treaptă mai sus sau egală!
Întrebări precum „de ce… pentru ce…?” nu-și au rostul, pentru că nimeni nu cunoaște mai bine decât Dumnezeu, sufletul omului și uneori chiar El își pune la îndoială cunoașterea, datorită firii schimbătoare pe care o avem cu toții!
Acceptarea a ceea ce suntem, ne face cu adevărat umani! Rămâi om, pentru că fiare sunt destule!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
💖 Copyright © 2018 - Blogul Lui Nurilusa
💖 Powered by nurilusa blog ⋆⭒˚。⋆ Design by nurilusa blog ⋆⭒˚。⋆