Culoarea pielii mai închisă sau gălbuie,
Care nu spune rugăciunea ca și tine
Și care-și odihnește trupul într-o altă zi.
Să nu ucizi speranța ce răsare,
În sufletul ce vrea ca să ajungă,
Pe lună sau la Polul Nord,
Pe vârf de munte, ca s-atingă cerul.
Să nu ucizi în jocuri fără de măsură,
Păsări ce zboară în al lor înalt,
Nici mici animăluțe ce tot umblă
Pe străzi de la orașe sau prin sat.
Să nu ucizi sămânța ce-a rodit în tine,
Căci nu e dreptul tău de-a hotărî,
În lumea asta mare e loc pentru oricine
Și-ai să te-ntrebi pe veci: “Cum ar fi fost...?”
Să nu ucizi din fașă, dorința de Iubire
Pentru orice ființă, chiar dacă n-o cunoști,
Căci nu există o alta lege care s-armonizeze
Și câmpuri, și organe și minte la un loc.
Să nu-ți ucizi Divinitatea
Pe care Dumnezeu și-a impregnat-o în al tău ADN,
Căci astfel vei rămâne fără de busolă
Și-ai să orbecai să te cauți,
Dar n-o să te mai regăsești, în veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu