Căci mai aveți putere s-o-ngrijiți,
Stați singuri, cu privirea ațintită,
Pe drumul ce cândva, odată
Noi ne jucam din zori la asfințit.
Vă este zâmbetul pe buze,
Căci știți că este weekend în curând
Și iarăși poarta vi se va deschide,
Intrând pe ea nu unu și nici doi copii,
Ci fiica și un fiu, ginere, noră și nepoți.
Ne regăsim așa săptămânal
Și tot gândim că timpul ne ajunge,
Să povestim tot ce făceam cândva,
Să mai fentăm clepsidra ce se scurge.
În ochii ce tot licăre perle de lacrimi
Se vede viața ce-ncepe-a pâlpâi,
Dar cu un mare “Sărut-mâna mamă, tată”
Se mai adăugă în cartea vieții voastre
Încă o zi sau două, sau chiar mii.
Cinstind numele vostru, căruntețea,
Înțelepciunea și vorba blajină ce nu dojenește,
Ne umplem viața de mult bine, de sublim
Și se lungește făr’ să știm si-a noastră viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu