Luăm lutul în mâini, îl frământăm și începem să creăm. Încet, încet…lutul capătă o formă și, poate, nici noi nu știm ce va ieși din această glisă înmuiată. Totul vine din vise și, frământăm cu dragoste, transmitem bătăile inimi noastre, auzim un cântec ce îl ascundem în inima lutului, apoi…punem urechea aproape și ascultăm aceea melodie, acel vis aproape de perfecțiune. Nu este ușor să fii olar, sau poate că da. Însă ce te faci atunci când ai în mână un suflet de om?… Când știi că prin atingerea ta îi transmiți dragoste, îl modelezi, îi cânți și sădești visul tău în el?… Iar visul tău prinde rădăcină și auzi melodia ta în adâncul lui. Te sperii? Îți dai seama că ai modelat un suflet? Sau te sperii pentru că îl vei crește după cum crezi tu de cuviință, îi sădești aripa, îi sădești încrederea, speranța, și apoi îl lași să zboare. Oare să fim noi un Pygmalion? Avem noi dreptul să modelam?
Minunate intrebari ,eu cred ca avem dreptul si putem modela ,dar ceea ce modelam sa fie inclinatia spre iubire ,se spune ca,sufletul care primeste iubire,radiaza de fericire molipsind pe cei din jur cu bucuria lor ,iar bucuria aceea poate schimba vieti ,pup sufletul care a scris aceste randuri de-acolo dinlauntrul limpede al sau
RăspundețiȘtergere