Spiritul lucrului în echipă mi-a amplificat empatia și mi-a dat încredere în mine, generând acel sentiment că vreau și pot să fac mai mult.
Am crezut în ei și au crezut în mine și m-am străduit să nu-i dezamăgesc.
Sentimentele mele față de cei care au stat lângă mine și m-au ridicat, care m-au încurajat vor rămâne la fel de vii ca în acest moment. Nu voi mai fi lângă ei, să râdem și să muncim împreună, să facem bășcălie unii de alții și să ne lingem rănile, adică...nu voi mai face parte din acest întreg, acest mușuroi de furnicuțe, acest stup de albine. Asta doare. Va fi un gol, un hău greu, dificil de umplut. Bine, nu plec în spațiu, voi lucra tot într-un colectiv și mi-aș dori să conserv și să propag starea de spirit pe care am experimentat-o cu oamenii " mei".
Abia când înțelegi că fără echipă tu nu poți conduce nimic, nu poți obține rezultatele dorite pentru că ei sunt mâinile și picioarele tale și uneori chiar se confundă cu tine devii un " șef " bun, un lider. Abia când ești convins de faptul că ei trebuie să devină o prioritate pentru tine, abia atunci lucrurile vor funcționa, dar trebuie să le spui și vorbele să-ți fie susținute de fapte.
Dar...
Aleg un alt drum pentru că într-un fel ce am avut de dat, am dat deja.
Nu pot urma și încuraja un om fără principii. Nu este suficient să fii bun în ceea ce faci. Pentru a conduce ai nevoie de un pachet consistent de calități, de inteligență, inclusiv emoțională, de atitudine, de energie pozitivă, de răbdare, de iubire, de umor chiar și să fii un izvor de bine, de siguranță și compasiune. Să știi să apreciezi, să respecți, să mulțumești și să fii corect.
Aroganța și mândria prostească nu fac decât să surpe munca ta și a e echipei tale.
A fost odată o " Frau Teacher" care a trăit un vis alături de cei mai frumoși oameni din toate colțurile lumii și care va lua cu ea cele mai frumoase amintiri și realizări, va păstra prieteniile, se va bucura de fiecare clipă trăită frumos.
Ce contează din tot ce trăim este iubirea pentru cei care ne-au fost aproape.
În urma mea ușile rămân deschise. În urma mea nu las decât dâre de lumină și acestea pot fi văzute doar de cei care merită să le vadă. În fața mea e un drum, tot drept, altfel de drumuri nu sunt pentru mine, la vârsta mea nu mă mai înclină nimic, am oasele sudate să poată să stea țepene indiferent de timpuri, de situații.
Mai am încă multe de făcut, de învățat, de dăruit, deci am `d
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu