Refugiul…

Doi ochii flămânzi se uita la mine prin fereastră, le este foame, doi cățeluși drăgălași. Am întins croasantul către ei, însă s-au speriat, le este teamă. Am rămas pe loc pentru câteva secunde, pentru a le trece teama, apoi am aruncat cornul către ei. Unul din ei a fugit de frică…celălalt a învins frica și a luat cornul. Foamea a câștigat și așa a împărțit cornul în doi, au înghițit fără să simtă aroma…iar ochii lor au înaintat spre fereastră cerând mâncare fără să le mai fie teamă. Mi-am amintit povestea unui om, cu șapca trasă pe frunte ce mă urmărea cu teamă și în același timp se juca dea câinele cu pisica. Și uite așa mi-am adus aminte și de acel om “orfan” . Am fost trimisă la o doamnă să ajut la curățenie pentru ai putea oferi și acelui om orfan o cameră, însă el m-a trădat, m-a umilit, atunci am făcut diferența între un câine și un om. Un altul transformat în scaun cu rotile, a mers și a împins ușa, eu am vorbit urât, a rămas singur. Da, omule, tu ai speriat și refugiul!